Ştiai că, atunci când francezii au încercat să construiască un canal pe râul Panama, ei au fost nevoiţi să renunţe în principal pentru că echipa de lucru fusese răpusă de friguri galbene?
În anul 1900, Walter Reed a descoperit cauzele frigurilor galbene şi modul prin care se transmit. Ca rezultat, munca pe canal a putut fi continuată şi s-a încheiat în 1914.
Frigurile galbene sunt o boală acută, din cauza căreia pacientul are febră, icter şi stări de vomă. Dacă este vorba de un caz izolat, atacul bolii poate fi blând, iar pacientul are şanse totale de vindecare. Însă, atunci când vine vorba de o epidemie de friguri galbene, pacienţii mor în proporţie de 50%.
Frigurile galbene sunt cauzate de un virus care atacă, în principal, ficatul. Celulele din ficat sunt foarte afectate, ceea ce provoacă icterul. De fapt, boala îşi are numele de la culoarea pielii, care devine galben-maronie.
Virusul se transmite prin ţânţari. Femela ţânţar dintr-o anumită specie suge sângele persoanei cu friguri galbene, în primele trei zile după ce persoana respectivă a fost infectată. După circa 12 zile, virusul din ţânţar devine infecţios. Apoi, atunci când muşcă o persoană care nu este imună în faţa frigurilor galbene, boala se va dezvolta.
Nu există un leac împotriva frigurilor galbene, aşa că prevenţia este importantă. Există un vaccin de imunizare împotriva frigurilor galbene. Odată ce o persoană a făcut vaccinul, devine imună. Bineînţeles, şi controlul asupra ţânţarilor din zonele expuse frigurilor galbene este o metodă de a preveni boala.
