Cu toţii ştim că o oază este o „Insulă Verde”, un nesperat şi neaşteptat loc fertil în mijlocul unui deşert cu temperaturi extreme, prea puţin propice vieţii.
Cum orice oază conţine unul sau mai multe izvoare, acest detaliu definitoriu permite dezvoltarea vieţii. În toate deşerturile, oraşele sau orice alte aşezări umane sunt ridicate în jurul oazelor sau de-a lungul cursurilor de apă.
O oază este de fapt un punct din deşert situat deasupra unei zone în care pânza freatică curge la mică adâncime, rezultând în apariţia şi prezenţa izvoarelor permanente. Când plouă în deşert, apa rezultată se acumulează în acvifere suberane situate întotdeauna sub oaze. Deşerturile sunt compuse din miliarde de tone de roci şi nisip, iar singura forţă a naturii care le modifică relieful este vântul, alături de alternanaţa temperaturilor dintre noapte şi zi. Cercetătorii au calculat că o furtună de nisip de intensitate medie poate disloca şi transporta circa 4.800 tone de sol şi nisip, în timp ce o furtună puternică poate transporta peste 100 milioane tone de nisip şi praf.
În zonele afectate de furtuni puternice, eroziunea provocată de acestea duce la săparea solului până la expunerea pânzei de ape freatice. Seminţele transportate apoi tot de vânt, ajung să încolţească, vegetaţia creşte, sosesc şi animalele care găsesc aici apă şi hrană, se instaurează deja lanţul trofic din acest mic ecosistem şi astfel ia naştere o oază.
Câteodată oazele produse de eroziunea vântului pot fi foarte impresionante, cum este cazul oazei Kharga din Sahara, care cu lungimea sa de 161 kilometri şi lăţimea cuprinsă între 19-80 kilometri este cea mai mare oază deşertică din lume.
