Care sunt diferenţele dintre deltă şi estuar?

0
2360
Diferente delta / estuar

Toate izvoarele se varsă în pârâuri care se varsă în râuri, râuri care la rândul lor se varsă în fluvii. Toate fluviile lumii se varsă uneori în lacuri de mari dimensiuni, dar mai ales în mări şi oceane prin intermediul deltelor sau estuarelor.

Deltele sunt cele mai dinamice formaţiuni geologice de pe Terra şi se formează din acumularea de aluviuni (mâl, nisip, pietriş) şi într-o proporţie mult mai mică din material biologic (plante, arbori smulşi de fluviu). Deltele iau naştere întotdeauna pe terenuri cu pantă lină, în regiuni cu maree scăzută sau chiar insignifiantă, şi în dreptul zonelor costiere fără curenţi litorali puternici care să împiedice acumularea de aluviuni. Deltele se formează întotdeauna din bifurcarea fluviului în mai multe braţe de scurgere care provin din fluxul său principal.

Depozitele naturale de sol aluvial, strânse continuu de-a lungul timpului, provoacă blocarea cursului de scurgere al fluviului şi bifurcarea sau chiar despărţirea sa în mai multe braţe. Deoarece acest fenomen crează întotdeauna per ansamblu o imagine triunghiulară a braţelor de scurgere, geologii şi geografii l-au numit dintotdeauna deltă, de la asemănarea sa cu litera „Delta” din alfabetul grecesc, literă care are forma triunghiulară. Spre deosebire de estuare, deltele sunt întotdeauna terenuri fertile, foarte propice agriculturii. Cele mai renumite delte ale lumii sunt cele ale fluviilor, Dunăre, Nil, Brahmaputra, Gange, Ron, Volga, Mekong şi Yangtze.

Estuarul se formează atunci când fluviul care se varsă în mări sau oceane întâlneşte un teren mai înalt decât fluviile care se varsă prin delte, în plus în cazul apariţiei estuarelor există întotdeauna maree puternice care împiedică acumularea de aluviuni. Prin urmare, apele dulci ale fluviilor care se varsă prin estuare întâlnesc direct apele sărate ale oceanelor. La gurile acestora de vărsare există astfel zone întinse de apă salmastră plină de nutrienţi şi sedimente, motiv pentru care estuarele se înscriu în rândul ecosistemelor cu cea mai ridicată productivitate din lume. Majoritatea estuarelor s-au format în perioada Holocenului în urma inundării albiilor fluviilor şi erodării gheţarilor, fenomene geologice peste care s-a suprapus creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. Oamenii s-au stabilit dintotdeauna lângă estuare, astfel că la ora actuală dintr-un număr de 32 cele mai mari oraşe ale lumii, 22 sunt situate lângă un estuar. Cele mai renumite fluvii care se varsă printr-un estuar sunt Amazonul, Obi, New York, Amur, Rio de la Plata, Delaware etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.