Cine ar ieşi învingător într-o luptă dintre un leu şi un tigru?

0
2657
Tigru sau leu

Iubitorii de animale, pasionaţii de marile carnivore sau simplii vizitatori ai grădinilor zoologice se întreabă cu toţii adesea cine ar ieşi învingător într-o luptă dintre un leu şi un tigru. De la bun început trebuie menţionat că în Natură astfel de lupte nu au loc şi nici nu au avut loc vreodată din simplul motiv că arealele celor două mari carnivore nu se suprapun. Cu alte cuvinte, leii trăiesc în Africa, cu excepţia subspeciei asiatice de leu, care mai trăieşte doar în rezervaţia Gir din India, rezervaţie situată la mai mult de 1.500 kilometri de cea mai apropiată pădure în care trăiesc tigri.

Dacă totuşi o astfel de luptă ar avea loc (şi multe astfel de lupte au avut loc de-a lungul istoriei, de la cele din Colosseum-ul roman, la cele organizate de maharajahii din India şi de la cele apărute accidental în circuri, la cele din grădinile zoologice), lupta dintre un tigru şi un leu ar putea fi comparată cu încleştarea dintre un luptător şi un ucigaş. Leii masculi au evoluat în habitatul lor natural ca protectori ai clanurilor de leoaice care în schimbul protecţiei oferite de aceştia contra leilor străini sau hienelor le asigură hrana. Aşadar, masculii vânează rar, dar sunt născuţi pentru luptă, căci imediat de cum au trecut de pubertate colindă savana şi duc lupte cu alţi masculi, până când devin îndeajuns de experimentaţi pentru a învinge alţi lei adulţi şi a-şi câştiga astfel propriul harem de leoaice. De cealaltă parte, în Asia, tigrii au fost obligaţi să supravieţuiască individual, fiind nevoiţi uneori să doboare singuri prăzi mari şi periculoase. Drept rezultat, tigrii sunt, în medie, mai mari decât leii. Un tigru este mai masiv decât un leu, fiind mai greu decât acesta cu 40-50 kilograme. În plus, tigrul are o muşcătură mai puternică decât a leului, iar caninii acestuia sunt mai mari decât ai leului.

Conform mărturiilor istorice menţionate de poetul Marţial cu privire la luptele dintre leii africani şi tigrii bengalezi deţinuţi de împăratul roman Titus Flavius, cei din urmă câştigau frecvent în faţa leilor. Mai aproape de zilele noastre, în cadrul luptelor accidentale dintre animalele din captivitate, se pare că tigrii continuă să domine, cu toate că au existat unii lei care au ucis la rândul lor tigri. În prezent, experţi şi cercetători de renume mondial precum John Varty, John Smith Clarke sau Dave Salmoni susţin la rândul lor că într-o asemenea luptă, tigrul ar ieşi învingător în majoritatea cazurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.