De ce au oamenii două mâini şi două picioare?

0
1353
Maini si picioare

În primul rând suntem vertebrate, mamifere şi primate. Iar între primate, noi, oamenii, suntem singura specie care prezintă aşa numitul fenomen de „bipedalism total”, adică aparatul nostru locomotor este adaptat perfect pentru deplasarea în două picioare.

Spre deosebire de noi, atât maimuţele antropoide, cât şi cele aflate pe o scară evolutivă inferioară primatelor, sunt adaptate deplasării frecvente pe patru membre, fiind capabile de asemenea să se deplaseze biped, dar doar pe distanţe foarte scurte, şi fără ca bazinul şi coloana lor să fie perfect verticale, precum în cazul oamenilor.

Cercetătorii susţin că mersul biped este nu doar una dintre cheile evoluţiei umane, dar şi una dintre dovezile evoluţiei omului din maimuţe antropoide.

Mersul pe două picioare este mai economic din punct de vedere energetic pentru biomecanica corpului uman. În plus, acest gen de deplasare permanentă lasă membrele anterioare, adică braţele, libere pentru activităţi cât mai complexe precum culegerea hranei, apucarea şi folosirea uneltelor, vânătoarea, lupta sau apărarea.

Cele două braţe au început să fie folosite la început pentru colectarea hranei şi aducerea ei în mijlocul familiei. Acest fapt a dus la creşterea coeziunii sociale, iar în decursul timpului braţele folosite tot mai des de către strămoşii omului şi-au sporit motricitatea şi mobilitatea.

Alte două cauze pentru care ne deplasăm biped şi avem mâini şi picioare cu rol diferit ţin de deplasare şi protecţia faţă de soare.

Oamenii au început să se deplaseze biped atunci când au început să migreze pe distanţe lungi. Nu doar că se deplasau mai uşor în două picioare, dar astfel reuşeau să traverseze mai eficient cursurile de apă întâlnite. Spre exemplu, chiar şi maimuţele antropoide din prezent, precum cimpanzeii şi gorilele, se deplasează în două picioare ori de câte ori au nevoie să traverseze un râu mic sau o baltă.

La fel, strămoşii noştri îndepărtaţi au descoperit că ridicându-se şi deplasându-se pe memebrele posterioare expuneau astfel căldurii puternice a soarelui african o suprafaţă cât mai redusă a corpului, mai ales atunci când se mergeau pe distanţe lungi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.