Preţiosul şi fascinantul diamant este cel mai dur material natural testat pe Scala Internaţională Mohs a durităţii mineralelor. În termenii definitorii ai acestei scale, duritatea este definită drept rezistenţa la zgâriere şi este gradată în zece unităţi de la 1 la 10, unde este de altfel situat diamantul. Duritatea acestui mineral depinde în mare măsură şi de puritatea acestuia, perfecţiunea şi orientarea structurii sale cristaline.
De altfel, cele mai dure diamante sunt cele care prezintă o structură cristalină orientată în direcţia specifică (111), adică de-a lungul direcţiei diagonale a unui ax imaginar care străbate perpendicular structura cristalină a acestuia. Din acest motiv, chiar dacă este posibil ca unele diamante să poată fi zgâriate cu anumite minerale sintetice precum nitridul de boron, cele mai dure diamante, adică cele cu structura cristalină de tip (111) nu pot fi zgâriate decât cu alte diamante asemănătoare sau cu ajutorul agregatelor care conţin diamante de tip nanocristaline, cunoscute în limbaj de specialitate sub numele de nanodiamante sau hyperdiamante.
Duritatea unui diamant va creşte întotdeauna şi valoarea sa pe piaţa de profil. Cele mai dure diamante naturale sunt extrase din minele Bingara şi Copeton din New South Wales, Australia. Aceste diamante sunt de dimensiuni mici, cu o formă perfectă sau aproape de perfecţiunea unui octaedru şi sunt foarte preţioase deoarece sunt folosite la şlefuirea altor diamante.
Cu toate că diamantul este cel mai dur material din lume, această piatră preţioasă nu prezintă o rezistenţă la şocuri şi lovituri pe măsura capacităţii sale de a zgâria orice alt material. La acest capitol, celebrul diamant a fost detronat deja de o serie de aliaje metalice de ultimă generaţie.
