Pentru a fi considerată piatră preţioasă, o piatră trebuie să aibă anumite calităţi.
Ele trebuie să fie frumoase, tari, suficient de rezistente pentru a fi purtate pe perioadă îndelungată şi trebuie să fie suficient de rare pentru a avea o valoare comercială. Diamantele, rubinele şi smaraldele au toate aceste calităţi de rang înalt şi sunt cele mai preţuite pietre preţioase.
Cu excepţia a patru dintre ele, pietrele preţioase sunt minerale. Mineralele sunt combinaţii anorganice (nu sunt formate din fiinţe vii) de substanţe chimice, care se găsesc în pământ în formă pură. Există patru pietre preţioase făcute din materiale organice provenite de la plante sau animale. Aceste patru excepţii sunt perlele, cihlimbarul, coralul şi lignitul.
Frumuseţea unei pietre preţioase depinde de una sau mai multe dintre următoarele caracteristici: culoare, strălucire, „foc” sau alte trăsături vizuale. Strălucirea înseamnă capacitatea unei pietre de a reflecta lumina. Focul este efectul de curcubeu, cauzată de secţionarea luminii albe. Culorile strălucitoare care se văd la un diamant, atunci când este privit la lumină, sunt un exemplu de foc.
Pietrele preţioase se găsesc în aproape orice culoare. Rubinele sunt de un roşu intens, iar smaraldele de un verde intens. Strălucirea este dată de cantitatea de lumină care se reflectă dintr-o piatră preţioasă.
Fiecare tip de piatră preţioasă are un anumit grad de tărie şi rezistenţă. Tăria înseamnă rezistenţa la zgârieturi sau uzură, iar rezistenţa e dată de pericolul de rupere.
Pietrele preţioase se formează prin aceleaşi procese naturale ca şi celelalte minerale. Însă, ele sunt descoperite în condiţii surprinzător de bune şi în forme fără greşeli.
