Oricine a petrecut vreo noapte în unul dintre deşerturile Terrei a constatat pe propria-i piele frigul parcă nefiresc din timpul nopţii, chiar dacă pe timpul zilei se înregistrau temperaturi care depăşeau chiar valoarea de + 50 grade Celsius.
Pentru a înţelege de ce totuşi în deşerturi temperatura coboară deseori pe timpul nopţii aproape de pragul îngheţului, trebuie să recapitulăm puţin modul în care circulă căldura în atmosfera terestră. Bunăoară, mare parte din căldura de la suprafaţa Terrei provine de la activitatea solară. În timpul zilelor, în orice deşert, fie el Sahara, Gobi sau Atacama, cerul de deasupra este foarte senin, fără niciun nor. Din acest motiv pe întreaga perioadă a zilei, solul nisipos sau stâncos al deşerturilor absoarbe mare parte din căldura solară care cade asupra lui, încălzind şi mai mult aerul. Pe timpul nopţii, fenomenul de desfăşoară invers, căldura pierzându-se foarte rapid, radiaţia solară din sol fiind atrasă înapoi în aerul nocturn.
Celălalt motiv care face posibilă această inversiune termică atât de extremă este reprezentat de lipsa formaţiunilor noroase din deşerturi. În zonele temperate, nordice sau tropicale în care există nori, aceştia opresc mare parte din lumina şi radiaţia solară care altfel ar lovi solul, nefiind nestingherite de nimic. Acesta este motivul pentru care în zonele amintite zilele nu sunt atât de fierbinţi precum în deşerturi. De asemenea, norii opresc căldura înmagazinată în sol ziua, să radieze înapoi în spaţiu pe timpul nopţii, fapt care explică de ce nopţile nu sunt atât de reci ca în deşerturi.
Lipsa umidităţii din aerul deşertic este de asemenea unul dintre factorii care accentuează temperaturile extreme înregistrate aici pe timpul zilelor şi al nopţilor.
