De ce facem insolaţie?

0
1292
Insolatie

Insolaţia este în fond o formă de hipertermie combinată cu o stare de deshidratare severă a organismului uman. Insolaţia este o afecţiune serioasă, o urgenţă medicală care poate fi fatală dacă nu este tratată la timp.

Organismul uman, şi nu numai, generează căldură în urma procesului de metabolism. Organismul nostru este deci adaptat să disipe în exterior căldura produsă de arderile sale naturale sub forma radiaţiei căldurii rezultate cu ajutorul pielii şi reglarea temperaturii corporale prin transpiraţie. Cu toate acestea, în condiţii de caniculă sau mediu exterior cu căldură şi umiditate extremă în care temperatura aerului depăşeşte valoarea de +37 grade Celsius, sau în cazul unui efort fizic epuizant sub soarele puternic, organismul nu mai este capabil să elimine în mod eficient căldura produsă. În aceste condiţii, temperatura corpului atinge sau poate chiar trece de valoarea de +41 grade Celsius, cu toate riscurile care se impun de aici.

Alte cauze frecvente ale apariţiei insolaţiei constă în poziţionarea locuinţei la etajele superioare ale clădirilor şi inexistenţa aparatelor de aer condiţionat, consumul excesiv de băuturi alcoolice, starea de oboseală generalizată a organismului, vârsta înaintată (peste 65 ani), precum şi unele afecţiuni medicale cum ar fi bolile cardiovasculare, bolile de piele sau ale glandelor sudoripare, diabetul, bolile de plămâni, hipertiroidia, deficitul de potasiu, diferite infecţii netratate corespunzător.

Medicina a identificat două mari tipuri de insolaţii provocate de căldură: cea clasică şi cea de efort. Insolaţia clasică apare de regulă la persoane care nu transpiră în mod normal, fie din cauza unei boli, fie din cauza unor tratamente medicale. Cele mai des întâlnite victime ale insolaţiei clasice sunt adulţii vârstnici care sunt expuşi căldurii şi suferă de diabet. Netratat, acest tip de insolaţie poate duce la deces rapid, în circa 2-3 zile.

Insolaţia de efort debutează rapid, la doar câteva ore de la orice activitate fizică intensă care a avut loc la temperaturi ridicate. În acest caz, deşi pielea transpiră normal, vremea excesiv de călduroasă împiedică reglarea normală a temperaturii organismului. Victimele insolaţiei de efort sunt de regulă tinerii sau sportivii de performanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.