aflati.ro - Afla lucruri si fapte interesante!

Menu

Lumea basmelor, o lume a spiritelor bune sau rele

Povestile pentru copii sunt pline de zâne frumoase si bune, gata sa le îndeplineasca dorintele. Miturile si traditiile folclorice vorbesc însa despre rudele lor îndepartate, mai negre la suflet si deloc iubitoare de pamânteni. si unele, si altele, locuiesc într-o lume paralela cu a noastra, de unde ne urmaresc pas de pas…

Zane bune, zane rele

Cine a citit minunata carte pentru copii a lui Nestor Ureche – “Zânele din Valea Cerbului” – îsi aminteste, desigur, si celebra invocatie magica “Zânoverbinovin­cas­lachin”, adica: “Zâno Verbino, vin’, ca-s la chin”. si zâna venea, fiindca Verbina era o faptura frumoasa la trup si la suflet, ca toate su­ratele ei din car­tile cu povesti: zâ­ne minunate, care ies din apa sau co­boara din nori, raspandind o blân­dete si un farmec nespus. Niste cre­a­­turi mi­nuscule, îna­­ripate si ino­fen­­sive, care zboa­ra din floare în floare si danseaza feri­ci­te prin lumina. A­ceasta este ima­gi­nea încân­ta­toare a zânelor din cartile cu povesti. Dar cine exa­mi­neaza credintele vechi, populare, va observa ca exista si zânisoare mai rele la suflet, ba de-a dreptul pizmase si urâcioase, bucu­roase sa faca rau. Exista multe credinte despre ase­menea fapturi capricioase si crude, cu atât mai peri­culoase, cu cât frumusetea lor îi atragea pe barbati, ducându-i chiar la pierzanie.

Magonia, tara zanelor in Evul Mediu

Exista nenumarate povesti despre o tara invi­zibila, existenta între cer si pamânt, foarte populara în Evul Mediu, numita Magonia: patria zânelor si a rudelor lor. Se spune ca în anume împrejurari, unii oameni au izbutit sa o vada (în basmele românesti se ajunge acolo cu scrânciobul) sau mai ales sa o auda, dar rela­tarile lor au fost considerate “povesti”. Pe vremuri, anu­mite decese inexplicabile, disparitii de oameni sau rapiri de copii, infirmitati, accidente sau boli erau pu­se pe seama fapturilor invizibile – zâne rele si spiridusi din Tara Magonia. De pilda, reu­ma­tismul era re­zultatul “piscaturilor” lor, la fel ca si paralizia – rezul­tatul unui atac al spiridusilor furiosi. Pentru cei care credeau în existenta acestor creaturi supranaturale, lumea era plina de o diversitate inimaginabila de fiinte invizibile, care participau activ la viata omului. Prin descântece si alte tehnici ale magiei, ele erau invocate,îmblânzite sau, dim­potriva, stârnite, erau puse la treaba în scopuri nu totdeauna curate. Oricât ar parea de ciudat, credinta în existenta acestei lumi invizibile care înconjoara pamântul asemenea unui nor are adepti si în zilele noastre, unii dintre ei chiar cercetatori din lu­mea stiintei. Astfel, una dintre ce­le mai populare explicatii în­cearca sa acrediteze ideea ca zânele, gnomii si alte fapturi invizibile formeaza o familie mare si variata, numita spirite ale pamântului sau entitati (elemente). Cât despre originea lor, ea se afla în anumite câmpuri de energie cosmica, mai precis, energia universala aflata în stare latenta si care poate lua forme determinate de constiinta umana: forme pozitive sau negative, creative sau distructive, mai pe scurt “zâne bune sau zâne rele”. La baza aces­tei nastrusnice (sau poate reale) teorii se afla psihanalistul american de origine austriaca Wilhelm Reich, ca­re afirma în lu­crarile sale ca a­ceeasi energie uni­ve­sala pasiva, ca­re poate sa nasca en­titati pozitive sau negative, are în sine si forta ab­so­luta de-a vin­deca toate bolile de pe pamânt, pe care tot ea le si pro­voaca, de altfel, atunci când apar disturbari. Energia lui Reich se divizeaza în doua tipuri: orgonul Or (Orgone radiation), forta pozitiva si vitala, si orgonul Dor (Deadly orgone ra­diation), o iradiere negativa si distru­ga­toare.

În 1948, Wilhelm Reich a fondat “Or­gone Ins­titute” din Rangeley (SUA). El rea­lizeaza experi­men­te în domeniul or­go­nului si al electromagnetismului si cons­truieste un “acumulator de orgoni” – o ma­sinarie des­pre care se credea ca va putea sa concentreze ener­gia cosmica pozitiva asu­pra oamenilor. Se povesteste ca, în timpul desfasurarii acestor experimente, deasupra institutului s-au format niste nori ame­nintatori, oa­menii care lucrau în laborator s-au îmbolnavit, iar în zona respectiva au existat multa vreme o senzatie de oprimare si presimtirea unei catastrofe iminente. Arborii si tufisurile din împrejurimi s-au înnegrit si, în cele din urma, s-au ofilit. Reich a afirmat atunci ca a reusit sa creeze orgonul negativ, aflat, dupa parerea lui, la baza mortii lumii vii. Din nefericire, dupa ce si-a comercializat “acumulatorii cu or­gon”, Wilhelm Reich a fost judecat pentru prac­ticarea ilegala a medicinii si ex­perientele sale au fost interzise. Nu însa si ideile lui, care prolifereaza si astazi dincolo de ocean, mai ales printre specialistii în fe­nomene inexplicabile.

Un liliac cu fata de om

Printre primele lucrari care ilustreaza cu claritate autenticitatea acestui univers invizibil, populat de zâne si spiridusi, se numara si cartea misticului englez Geoffrey Hodson, scrisa în 1925, “Fairies at Work and Play” (“Zâne la joaca si la treaba”), în care sunt relatate diferite întâlniri cu fapturi ireale. Iata una din ele, petrecuta într-o padure de conifere, în regiunea de lacuri din nordul Angliei. “Mi s-a parut ca am în fata ochilor o creatura enorma, de cu­loare rosu-aprins, care semana cu un liliac si a carei privire ma tin­tuia. Nu pot sa spun ca semana cu un om; parea mai degraba un liliac cu fata ome­neasca. De cum s-a simtit observata, s-a trans­for­mat pe loc într-o forma umana si ma sfida, uitându-se fix în ochii mei. Apoi a intrat, ca prin minune, în coasta dealului si a disparut.” Într-o lucrare recenta des­pre animalele misterioase din Anglia si Ir­landa, biologul englez Graham McEwan relateaza poves­tea unei creaturi de cosmar care a fost vazuta în scoala din satul Goodhurst, în comitatul Kent.

Întâmplarea s-a petrecut în 1950. Pen­tru a putea sa lucreze în liniste, învata­toarea Joan Forman, care se îndeletnicea si cu literatura, s-a hotarât sa-si petreaca primele zile din vacanta de vara în scoala, unde era liniste. S-a instalat într-o camera situata în partea mai veche a cladirii, apro­vizionându-se cu hârtie si o masina de scris. Iata însa ca într-o noapte, sim­tin­du-se privita de cineva, a descoperit în odaie o “creatura” care se târa în partea stânga a patului. “Avea cam 60 cm lun­gime, cât o pisica sau un câine mai mic. Cu toate acestea, nu semana cu nici unul dintre aceste animale. Creatura avea doi ochi imensi, adaptati la vederea în noapte, ca aceia ai unui lemurian. De ei îmi amintesc cel mai bine. M-au frapat prin fixitatea privirii pe care mi-o arun­­cau. Cred ca este privirea cea mai dezgus­tatoare pe care am vazut-o vreodata. Din acea fiinta emana o senzatie de rautate si de obscenitate ex­trema.” Pe durata pre­zentei bizarei fapturi, în ca­me­ra a fost un frig cumplit. Caldura a revenit o data cu zorii zilei, când creatura a disparut. Dar povestea nu se termina aici. Pes­te câteva luni, un tânar ins­ti­tu­tor, succesorul Joanei Forman în scoa­la din Good­hurst, a trait o ex­perienta identica.

Copiii furati

Misterioasele rapiri de persoane, puse as­tazi pe seama în­tâl­nirilor cu extra­te­restrii, erau atribuite în se­colele trecute… zâ­nelor rele si gnomilor. S-a scris mult pe a­ceasta tema. Veacuri la rând s-a vorbit des­pre copii rapiti de catre fapturi invizibile, care îi în­locuiau în leagan cu alti copii. Daca nu mureau, bie­tii de ei luau as­pec­tul unor fiinte uscative sau deformate, mala­di­ve, iritabile sau do­tate cu un apetit iesit din comun. În lumea în­treaga, marturiile per­soanelor care au trecut prin astfel de ex­pe­rien­te sunt foarte frecvente în culturi cu totul di­ferite. Iata ce se poate citi în “Enci­clopedia cel­tilor”: “Înca din vre­murile cele mai vechi, se spune ca muritorii sunt furati pentru a fi dusi în lumea zânelor. Când în cauza sunt copii, ei sunt hraniti de zâne cu mâncare si îngrijiti, ajun­gând în cele din urma sa faca parte din comunitatea lor. În Scotia si Irlanda, se pare ca zânele trebuie sa plateasca un tribut Infernului la fiecare sapte ani si ca prefera sa sacrifice pamânteni decât pe careva dintre ele”. Trecerea zânelor lasa si ur­me, asa-numitele “cercuri de zâne”, periculoase pen­tru cei care trec pe lânga ele. Daca un om intra înauntru, el este atras de o muzica salbatica si un dans nebunesc si risca sa devina pentru totdeauna sclavul lumii spiritelor.

Suntem ceea ce gandim

Se spune tot mai des în ul­tima vre­me ca noi, oa­me­nii, “sun­tem ceea ce gân­dim”. Ca e­xis­tenta noas­tra e un produs al gân­durilor bune sau rele, po­zitive sau nega­tive, care pot sa ne duca asa de departe, încât sa ne garan­teze suc­ce­sul si in­suc­ce­sul, sanatatea sau boa­la. “Gânditi po­­zi­tiv!”, iata în­dem­­nul pe care ni-l adre­sea­za nu doar psihologii, ci si cer­­ce­tatorii din do­me­niul me­dici­nii, care constata ca gân­­du­rile bune, po­zitive si opti­mis­te pot sa de­vina un pro­gram al sanatatii si al suc­­ce­sului. Un mod mai putin ro­man­­tic de a crede în zâne bu­ne si zâ­ne re­le, dar la fel de efi­cient. La urma ur­mei, da­ca exista în noi sau în afa­ra de noi energii po­ziti­ve, pe care le pu­tem dis­loca, de ce n-am face-o? Enigma fapturii noastre e departe de a fi rezolvata, iar povestile cu zâne bune si zâne rele sunt o tema de meditatie pe care ar tre­bui s-o luam mai în serios. Secolul al XX-lea a fost al sti­intei. Poate ca mileniul care a început va fi al ­misterului fapturii umane.

Dracusorul din sticla

Spiritele sunt foarte diferite de oameni: au pro­priile lor valori, propriile lor sentimen­te, se înfurie si se irita usor. Pentru a evita sa le în­tâlnesti sau sa le provoci, e mai bine sa le cunosti. Astfel, dintre spiritele binevoitoare fac parte: spiridusii (la români), kobolzii (la germani), micul demon fa­milial fran­cez lutin, omuletul scotian, brownie, du­hul domestic slav – domovoi. Toti se trag din acelasi neam cu spiritul protector al ro­manilor – genius.

În ce-l priveste pe spiridusul nostru au­tohton (dupa cum spune V. Kernbach, în Dic­tionarul sau de mitologie), el este, în general, fa­vorabil, rareori nefast. “Un dracusor în carne si oase sau întruchiparea acestuia într-o vie­tate vazuta sau nevazuta, care, la casa unde sade, aduce toate nenorocirile de pe lume, atât cât traieste omul. El se naste dintr-un ou parasit, care e clocit la subsuoara un timp determinat, având adesea aspect de pui de gaina sau de sarpe în miniatura. Cu di­bacie, el poate fi manevrat sa satisfaca ce­rerile de bani formulate de cel care l-a clocit. Se pastreaza bine într-o sticla închisa si nu poate fi îndepartat decât daca e legat într-o basma arun­cata pe ulita, pentru a fi ridicata de cineva. Pentru a nu deveni malefice, spiritele trebuie puse la trea­ba de catre oameni.

În unele mitologii exista credinta ca anumite persoane pot întretine legaturi permanente cu spi­ritele invizibile, pe care le pun sa actioneze în inte­resul lor. Din aceasta categorie fac parte vrajitoarele, descântatoarele, ghicitoarele în bobi, dar si bizarii solomonari, niste vrajitori populari în tra­ditia rurala româneasca, buni mânuitori ai magiei, înzestrati cu puteri supranaturale si care aveau legatura cu duhu­rile. Dupa credinta populara, ei stiu sa încalece pe balauri, sa zboare deasupra no­rilor si sa înlature sau sa aduca ploaia si grindina. Dupa traditie, sunt suc­cesorii regelui biblic Solo­mon, considerat în folclorul multor popoare un vrajitor.Vom reveni asupra subiectului….

Categorii:   Copii, Diverse

Comentarii