Pestera cristalelor gigantice din Naica

Descoperita de doi mineri care cautau plumb, pestera ar putea fi usor comparata cu lumea natala a lui Superman, pe planeta Krypton. Imensele cristale au ajuns la dimensiunea prezenta crescand timp de sute de mii de ani. Zece ani dupa descoperire [care a avut loc in anul 2000], oamenii de stiinta inainteaza guvernului mexican o petitie prin care cer trecerea pesterii sub patrimoniul UNESCO, pentru a proteja acele formatiuni unice si pentru generatiile viitoare.

“Este intr-adevar una dintre minunile lumii”, a afirmat, la un moment dat, Juan Manuel Garcia Ruiz, un geolog spaniol de la Insituto Andaluz de Las Ciencias de la Terra, profesor la Universitatea Granada, si care a efectuat cercetari in mina respectiva.

Uriasele mine de la Naica au fost exploatate timp de ani de zile, iar in 1975, o mare parte a fost drenata pentru a face loc operatiunilor miniere. Cand apa a disparut din pesteri, cristalele si-au oprit cresterea. Oricum, a durat aproape 25 de ani pana cand cei doi mineri au dat peste marea Pestera a Cristalelor, si incredibila colectie de cristale pe care o contine. Complexul minier de la Naica are printre cele mai mari depozite de argint, zinc si plumb.

In anul 1910 a fost descoperita o pestera asemanatoare, in acelasi loc, dar aflata mai aproape de suprafata [la 120 de metri adancime]. Desi in aceasta pestera, numita Pestera Sabiilor, exista un numar mai mare de cristale, acestea sunt mult mai mici, avand o medie de 1 metru lungime.

Activitatea vulcanica inceputa acum 26 de milioane de ani a dus la aparitia muntelui Naica, si l-a umplut pe interior cu anhidrit, sulfat de calciu lipsit de apa, la temperatura foarte mare. Anhidritul este stabil la peste 58 de grade Celsius. Sub aceasta temperatura, forma stabila este gipsul. Cand magma de sub munte a inceput sa se raceasca, iar temperatura a scazut sub 58 de grade, anhidritul a inceput sa se dizolve, imbogatind apele cu molecule de sulfati si calciu, care s-au depus, de-a lungul milioanelor de ani, sub forma acestor imense cristale de selenit [selenitul este una din formele cristaline ale gipsului].

“Nu exista limite pentru dimensiunile pe care le pot atinge cristalele”, zice profesorul Garcia Ruiz. Dar, mai zice el, pentru ca aceste cristale sa atinga dimensiunile prezente, trebuie sa fie mentinute la temperatura de tranzitie intre anhidrit si gips timp de sute de mii de ani. In Pestera Sabiilor temperatura a scazut probabil mai repede, si de aceea cristalele formate sunt mai mici.

Una dintre marile probleme cu care s-au confruntat cercetatorii a fost, asa cum am spus, temperatura foarte ridicata. Din fericire, unele incaperi ale pesterii au un sistem natural de ventilatie, care creaza conditii oarecum suportabile.

“Cand cobori in mine, nu poti supravietui mai mult de 10 minute. Caldura este insuportabila”, zice profesorul Garcia Ruiz. “Mina, in sine, este extrem de mare; sunt foarte multe incaperi acolo, si ai loc sa conduci o masina pe acolo.”

“Cristalele trebuie pastrate in conditii mult mai bune. Sunt, cu adevarat, ceva uimitor, si cred ca exista persoane in Mexic care nu stiu cat de important este sa le pastram intacte. ” zice profesorul Garcia Ruiz. “Incerc sa conving poporul mexican sa cedeze Naica patrimoniului UNESCO. Naica este unica; sansele sa existe asa ceva in alta parte a lumii sunt extrem de mici.”

Desi sansele ca pesteri asemanatoare sa existe in alte parti ale lumii sunt foarte mici, profesorul se asteapta sa existe si alte pesteri in zona Naica. “Pesteri care sa contina cristale mai mari ar trebui sa se afle la adancime mai mare, unde temperaturile apei sunt mai apropiate, dar nu mai mari de 58 de grade Celsius.” spune el.

Singurul motiv pentru care oamenii pot vizita pesterile de la Naica este pentru ca Industrias Peñoles, compania miniera, dreneaza apa in continuare. Garcia Ruiz spune ca daca pomparea apei va fi oprita, pesterile vor fi inundate din nou, iar cristalele vor continua sa creasca.